În Europa, maghiranul a fost un simbol tradiţional al tineretii şi dragostei. Romanii il foloseau ca afrodisiac, iar în timpul Evului Mediu era un ingredient important pentru a vrăji dragoste, fiind purtat la nunţi ca un semn de fericire. Maghiranul a fost folosit la fabricarea berii inainte ca hameiul sa fie descoperit.
Un văr al familiei oregano, maghiranul isi are originea în regiunile mediteraneene şi este un condiment frecvent utilizat în multe părţi ale Europei.
Cultivare
Maghiranul poate fi plantat atat in gradina cat si in ghiveci, la inceputul primaverii, cand pericolul inghetului a trecut. Are nevoie de udari regulate in perioada de vegetatie, astfel incat solul sa nu se usuce complet.
Acesta poate fi recoltat cand tulpina a atins o inaltime de 15-20 cm. Tulpina maghiranului se taie la 5 cm deasupra solului pentru a o lasa sa creasca in continuare.
Utilizarea in medicina
In medicina traditionala maghiranul era cunoscut ca remediu pentru astm, indigestie, dureri de cap, reumatism, durere de dinti, durere de urechi, epilepsie, meteorism (simptom caracterizat prin marirea volumului abdomenului provocata de acumularea de gaze in stomac sau in intestine), dar si pentru a diminua durerile din timpul nasterii.
In prezent ceaiul de maghiran este cunoscut pentru efectele sale calmante si este recomandat in cazuri de febra, sinuzita, indigestie, dureri stomacale sau astm. Totodata, acesta mai are proprietati antioxidante si antifungice.
Ceaiul neindulcit de maghiran poate fi folosit pentru a face gargara sau poate inlocui apa de gura.
Frunzele de maghiran, foarte bine pasate (sau ceaiul cald si foarte concentrat) pot fi folosite pentru masarea corpului in locurile afectate de reumatism sau in cazul luxatiilor.
Cateva picaturi de ulei esential de maghiran (care se gaseste in farmaciile plafar), aplicate pe un dinte care provoaca dureri, vor duce la diminuarea acestora.
Utilizarea in bucatarie
Maghiranul este o planta aromatica ce poate fi utilizata cu succes pentru a da savoare diferitelor mancaruri. Acesta are o aroma delicata, dulce si in acelasi tip amaruie, usor asemanatoare cu cea de oregano.
Maghiranul poate fi folosit cu succes la prepararea diferitelor mancaruri de legume precum: conopida, mazare, spanac, dovelcei sau varza. De asemenea, mai poate fi utilizat la prepararea diferitelor sortimente de ciuperci.
Maghiranul mai poate fi folosit si pentru aromarea diferitelor sosuri si a salatelor. In Italia, dar nu numai, este adesea folosit la prepararea diferitelor paste fainoase sau in compozitia pentru pizza.
In unele tari acesta este folosit si la aromarea supelor sau la condimentarea diferitelor fripturi, insa in special a fripturilor de vita si porc.
Maghiranul da o aroma savuroasa omletei sau fructelor de mare.
Frunzele, florile si tulpinile tinere ale maghiranului sunt folosite pentru a da aroma siropurilor, lichiorurilor sau vinului.
Maghiranul poate fi gasit in magazine sub forma proaspata sau uscata.
BUSUIOCUL
Pentru vechii greci si romani busuiocul simboliza rautatea si nebunia.Ei credeau ca pentru ca busuiocul sa rodeasca trebuie si tipe si sa rosteasca cele mai grele blesteme atunci cand semnau semintele. Se pare ca busuiocul era o planta fata de care nimeni nu parea indiferent. Pliniu considera aceasta planta un afrodisiac, iar la acea vreme era dat cailor in timpul sezonului de imperechere. In Italia busuiocul simboliza dragostea, iar atunci cand o doamna lasa un ghivechi cu busuioc la fereastra acesta era un semnal ca iubitul ei este binevenit. in Romania un tanar se considera logodit atunci cand primea o crenguta de busuioc de la o tanara. Acesta era considerat ca poarta noroc celor care se muta in casa noua.
Cultivare
Planta de busuioc este foarte sensibila la frig. Aceasta se dezvolta corespunzator in conditii de caldura si umezeala.
Desi busuiocul se dezvolta mult mai bine in exterior, acesta poate fi plantat si in interior, in ghivece suficient de incapatoare. In zonele cu climat mai rece, se recomanda plantarea busuiocului in sere.
Pentru a creste corespunzator planta de busuioc are nevoie de un sol bine drenat si trebuie tinuta la lumina. Nu ii plac locurile umbroase sau semi-umbroase.
Utilizarea in medicina
Pliniu considera ca busuiocul elimina flatulenta, fapt dovedit ulterior.
Un remediu de nadejde in tulburarile gastro-intestinale, busuiocul stimuleaza digestia, calmeaza colicile, ajuta la eliminarea gazelor, este antiemetic, antiseptic intestinal si diuretic.
In inflamatiile cailor respiratorii planta este utilizata ca antiseptic respirator, antispastic, antitusiv, bronhodilatator. De asemenea, printre proprietatile busuiocului se mai numara si cele de galactogog (stimuleaza secretia de lapte), reechilibrant al activitatii endocrine, stimulent al sistemului imunitar, tonic general, tonic nervos, antidepresiv.
In inflamatiile cailor respiratorii planta este utilizata ca antiseptic respirator, antispastic, antitusiv, bronhodilatator. De asemenea, printre proprietatile busuiocului se mai numara si cele de galactogog (stimuleaza secretia de lapte), reechilibrant al activitatii endocrine, stimulent al sistemului imunitar, tonic general, tonic nervos, antidepresiv.
Utilizarea in bucatarie
Frunzele de busuioc sunt ultilizate proaspete in prepararea diverselor retete culinare. De obicei frunzele se adauga cand preparatul este aproape gata, inainte de a fi servit, pentru a nu-i distruge aroma.
Uscate, frunzele isi pierd o mare parte din aroma. De aceea cei mai multi bucatari prefera sa apeleze la congelarea plantei.
Frunzele de busuioc sunt folosite adesea la prepararea salatelor, pastelor, a diferitelor sosuri dar si in combinatie cu diferite fructe sau cu salata de fructe. Busuiocul mai poate fi folosit alaturi de alte ierburi aromatice pentru garnisirea fripturilor.
